A fost Colectiv, dar putea fi orice club, orice concert, orice om drag

În câteva ore, totul a căpătat un alt sens pentru noi toţi. Colegii sau prietenii noştri care s-au dus la un concert, într-o seară de vineri, într-un club apreciat de multă lume pentru evenimentele pe care le face, au avut GHINIONUL de a da nas în nas cu moartea.

Ştiu, unii blamează muzica şi concertul respectiv, că a fost predestinat, prima piesa s-a numit chiar “The day we die”, că rock, că Halloween, că etc. etc. Dar putea fi şi Hruşcă şi artificiile de Crăciun, putea fi oricine acolo pe scenă şi oricine acolo în sală.

Nu ştiu ce spirite s-au adunat acolo aseară, dar focul a pornit nu din cauza muzicii, ci din cauza unor artificii de tort puse aiurea, ce au aprins tavanul din lemn acoperit cu burete fonoizolant ieftin şi de proastă calitate. Deci de la simple artificii de tort, care puteau fi la ziua ta, la nunta cuiva sau la un Revelion. Păcatul cel mai mare a fost că nu a existat decât o singură uşă pentru 400 de oameni.

Cei care au fost acolo au spus că au văzut infernul, carnagiul pe care nu credeau că-l vor vedea vreodată în realitate. E de-a dreptul cumplit că avem nevoie de astfel de lecţii ca să realizăm că după o banală ieşire în oraş s-ar putea să nu ne mai întoarcem acasă. Să ne gândim bine în ce subsoluri, cluburi fără aerisire, supraaglomerate şi în clădiri cu buline roşii ne mai căutăm distracţia…

Opriţi-vă un moment din a judeca, din a da vina, din a readuce la lumină jegurile societăţii şi handicapul ei (18.300 de biserici, 4.700 de şcoli şi 425 de spitale), din alte polemici şi hai să fim cu adevărat utili. Gândiţi-vă că se putea întâmpla oricui, la orice tip de concert, în orice club. Să facem ceva pentru ca aşa să nu se mai întâmple şi să punem preţ aşa cum trebuie pe oamenii din jurul nostru.

Uman este să ne rugăm pentru vindecarea familiilor îndoliate şi pentru odihna celor care au fost eroi pe 30 Octombrie. Apoi, cine poate, să doneze sânge.  Şi nu doar azi, nu doar la astfel de tragedii. Aceasta a fost o tragedie colectivă, dar să nu uităm că zilnic uşa de la urgenţe e deschisă pentru cazuri asemănătoare.

Mi-aş dori ca toţi vinovaţii acestui masacru să răspundă pentru asta, dar mai important acum e ca familiile îndoliate să reziste durerii. Mi-aş dori ca toţi antreprenorii lacomi care nu s-au gândit decât la profit şi toţi funcţionarii care au dat avize, fără să respecte normele să plătească egal. Numai că, dacă unii îşi vor obţine afacerile sau poziţiile tot prin şpagă, părinţii nu-şi mai obţin copii înapoi, cu niciun preţ.

…Încă ceva: sunaţi-vă părinţii! Cât mai sunt sau suntem!

 

Comments

comentarii

Powered by Facebook Comments

Shares