Alice nu mai poate auzi poveştile mamei ei. Ce-ar fi să scriem noi una demnă de citit?

E cumplit să scriu despre copii bolnavi. Mi-e greu să-mi imaginez cum arată lumea lor, ca să nu mai vorbesc de dramele pe care le trăiesc părinţii acestora.

Acum vreau să vă povestesc puţin despre Alicia Cătălina, care are 4 ani, dar de doi ani de zile şi-a pierdut auzul.

După un control amănunțit la Spitalul Marie Curie din Capitală, medicii au descoperit că micuța suferea de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă, diagnostic ce a venit ca un trăsnet pentru tinerii părinți.

Încet, încet, spitalul a devenit a doua casă a micuţei.

În octombrie anul trecut, Alice a suferit o intervenție chirugicală pentru activarea primului implant cohlear, în urma căreia auzul i-a revenit parţial, însă pentru a auzi la fel ca înainte, Alice are nevoie şi de un al doilea implant, costurile ajungând la 25.000 de euro.

Asociaţia “Salvează o inimă” a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru micuţa Alice, pentru a acoperi cheltuielile celei de-a doua operaţii, ce îi va şansa să se dezvolte în condiţii normale.

“În decurs de aproape un an, am rezolvat trei cazuri asemănătoare de hipoacuzie neurosenzorială – Patrick Stănculescu, Brianna Ivașcu și Gabriel Voinea – datorită bunăvoinței persoanelor care au donat pentru ei. La ora actuală, cei trei copii aud bine și se dezvoltă în condiții foarte bune. Ne dorim să-i oferim, împreună, și Aliciei această șansă de a ne putea auzi. Din fericire, oamenii deja s-au sensibilizat la primirea apelului umanitar pe care l-am făcut pe Facebook și nu mai sunt foarte mulți pași până când vom strange toți banii pentru fetiță”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.

Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online,  sau în conturile bancare deschise pe numele fetiței: RO48RNCB014414323508 0001 (RON), RO91RNCB0144143235080003 (EURO).

 

Dacă nu puteţi dona un leu, daţi un share! Va ajuta la fel de mult.

Împreună putem scrie acea poveste minunată pe care Alice ar putea s-o audă seara, înainte de culcare, rostită chiar de mama ei, o poveste cu happy-end, în care micuţa este personajul principal. 

Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012 și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care, cu suflet și dedicare, pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.