RIP

Eu nu înţeleg dreptul acesta de a-ţi lua viaţa, de parcă tu ţi-ai dat-o…

Dar n-am cum să înţeleg durerea acelor oameni care aleg asta. Nu pot, pur şi simplu.

Şi, totuşi, de fiecare dată când se întâmplă, mă uit la mine şi-mi recunosc partea uriaşă de vină. Vină că eu n-am fost acolo când omul rătăcit a cerut ajutor, că n-am dat mai mult fără să aştept, fără să cer, fără să mă văd tot pe mine victimă.

E al naibii de greu să-ţi învingi egoul. Să laşi puţin dramele tale şi să vezi că alţii au parte de unele şi mai crunte. Nu poţi, pur şi simplu. Pentru că eşti om limitat, te învârţi doar în capul tău şi nu te interesează cu adevărat ce se petrece în sufletul altuia. Îţi pasă prea superficial. Sau poate nu înţelegi.

Dar e adevărat şi că dacă tu nu eşti bine, n-ai cum să faci bine altora. Aşa că mai întâi vindecă-te pe tine, ajută-te pe tine, ca apoi să dai şi altora, fără să simţi că eşti jupuit de viu, furat sau fraierit.

Dacă ne-am vindeca mai mult, am fi acolo când alţii ar avea nevoie de noi. I-am ridica. Aşa ar fi bine un om în plus. Care ar putea face bine altui om. Iar acela, altui om. Şi tot aşa…

Nu întăreşti un om sensibil fiind şi mai dur cu el. Dimpotrivă, îl faci să se închidă şi mai tare. Orice gest ai face, gândeşte-te că va fi un bumerang.

Fii cât poţi tu de bun şi de blând cu omul de lângă tine. Nu ai de unde şti prin ce dramă a trecut sau trece.

 

“Nu te retragi din prea mult, ci din prea puţin… prea puţin de tine, prea puţin de alţii.” (Andrei C.)

 

Comments

comentarii

Powered by Facebook Comments

Shares