Primul meu BizSMSCamp

Am ajuns, în sfârșiiiiiiiiiiiit, la BIZ Social Media Summer Camp.

Regret că am pierdut cele 12 ediții de până acum, pentru că acolo găsești oricând o groază de idei, ponturi, sfaturi, glume, oameni isteți, petrecăreți și cu viziune.

M-am bucurat să-i cunosc pe bloggerii pe care îi știam doar din online, să stau la un pahar cu clienți mari și foarte mari, să râd și să povestesc cu oameni din agenții, cumva oameni cu care nu te întâlnești oriunde. A fost o plăcere să ascult povestea lui Dan Byron sau să mă enervez că i-au ieșit prea bine trucurile lui Cristian Gog.

Domeniul acesta al comunicării, adevertisingului și marketingului este unul foarte sensibil, iar triunghiul bermudelor format din Agenții – Bloggeri – Companii va înghiți mereu nervi, idei sau bani, pe lângă creativitate, vânzări și alte lucruri faine. Că așa e-n viață.

Drept urmare,  foarte bine a făcut Marta să adune laolaltă toți acești actori ca să vorbească deschis despre ce probleme există pe piață, dar într-un cadru relaxant, cu peisaj, muzică și activări faine.

Am dezbătut despre Supremația Briefului bun: Dacă nu există un brief clar, concret, bine explicat și argumentat, nu există nicio șansă ca agenția să livreze ce trebuie. La fel și pentru bloggeri, înainte să contactezi, documentează-te dacă scrie pe nișa respectivă, dacă îi place brandul, dacă l-ar testa etc. Pe cât se poate, încercați să vă puneți și în papucii celuilalt.

Și nu uitați că și NU este un răspuns. Încercați să răspundeți când vă întreabă cineva, nu-l lăsați cu semne de întrebare peste semne de întrebare. Spuneți pe față ce e bine, ce nu, așa încât feedback-urile să îmbunătățească relația client-agenție-blogger pe viitor.

Am mai avut parte de o dezbatere foarte bună pe tema Bloggeri vs Facebook, cu argumente consistente. Însă, la final, realist vorbind n-a câștigat nicio tabără: cartea cea mai bună este un mix din cele două. Cum reach-ul organic aproape nu mai există, e nevoie să bagi destui bani în Facebook, ca mesajul tău să ajungă departe.

M-a uns pe suflet prezentarea lui Claudiu și Mihai de la EFdeN, despre cum au reușit să spargă tiparele plecând de jos și realizând ceva în care nimeni n-a crezut.

Aș puncta chiar că ediția cu nr 13 mi-a purtat mult noroc. Pentru că am câștigat, împreună cu o echipă de super fete, pitch-ul fulger, cumva cea mai așteptată parte a taberei. Clientul care ne-a căzut nouă a fost Profi, iar campania propusă de noi se adresa studenților. Deși celelalte echipe au avut super execuții, funny, cu insight, cu tot ce vrei, ideea noastră a fost câștigătoare pentru că era foarte clară, pe brief, pe buget, realistă și care poate fi implementată imediat. Doamne ajută să devină și realitate! 😀

Am stat la toate atelierele, m-am băgat ca musca-n lapte la poveștile de pe terasă și am contribuit la cântările lui Ionuț Tecuceanu. Și promit să mai fac, la multe alte ediții de acum încolo! 😉

P.S.: Am amestecat Tuborg cu Somersby cu Lillet cu Havana cu înghețată Siviero Maria, batonul Nature Valley sau Kebun de la Calif și mi-a mers tare tareee bine. 🙂