Moda, mai mult decât o pasiune. De vorbă cu designerul Carmen Emanuela Popa

Filosofie. Istorie. Artă. Modă. Carmen Emanuela Popa este un designer apreciat în străinătate, dar foarte puţin recunoscut în România. Cum e posibil să fii curtat de podiumurile din Milano, Atena şi Moscova, iar la noi abia să te noteze cineva în presă?

Suntem atât de mult în urmă cu moda de calitate? Cum îţi dai seama cine face modă în adevăratul sens al cuvântului şi cine e superficial?

Am stat de vorbă cu Carmen şi îmi doresc să aflaţi viziunea ei și sursele de inspirație neobișnuite din colecțiile sale.

Când a început să fie moda mai mult decât o pasiune?

Totul a venit într-un mod natural. Abilitatea și dragostea de a rezolva probleme de natură estetică s-a manifestat de timpuriu. Însă arta ca entitate atotcuceritoare și-a pus amprenta pe ochiul și sufletul meu încă din copilărie, când îmi vizitam bunicii, iar în timpul călătoriei mă fascinau întinderile acoperite de zăpadă și copacii solitari.

Îmi amintesc, de asemenea, apa înghețată în găleată, aerul tare în diminețile albe, înzăpezite, fără nicio urmă în neaua strălucitoare. Acest sentiment, al unui firesc absolut al dramei, mă urmărește și acum.

Și știu că acest background se potrivește perfect personajelor mele. Nu am putut separa niciodată acest fenomen, numit modă, de artă.

În opinia mea, moda este un termen al unei stereotipii, ca multe altele, pe care societatea de astăzi nu îl poate depăși. Normele culturale ne ghidează alegerile și, în același timp, ne îngrădesc libertatea.

Așa cum ne arată numeroasele studii de antropologie culturală, societatea este, în marea sa majoritate, conservatoare. Pericolul constă în faptul că o standardizare excesivă poate duce în timp la o dezumanizare ireversibilă.

Din acest motiv, nevoia creionării unei identități sociale și, mai apoi, individuale, sau invers, este tot mai pregnantă, dar nu și conștientizată.

Ca designer și artist, am încercat să propun soluții conceptuale care să depășească zona predictibilă.

Colecțiile au fost consistente vizual, dar cu posibilități de divagare în sfera “easy to wear”. Este extrem de greu să schimbi mentalități într-o gândire de tip eterogen și să propagi plăcerea curajului de a purta haine cu un puternic simbolism, în România, într-un context de “low enthusiasm”, provocat, mai ales, de indecentele politice, de anumite grade de viețuire sau de supraviețuire.

Revenind la întrebarea ta, desenele de modă și-au făcut apariția la o vârstă foarte fragedă, apoi în școala gimnazială și încă de pe atunci toate compuneau retorica unui discurs antitetic.

A urmat seria participărilor la concursurile de design, organizate în anii ’90 și începutul anilor 2000, cu o vizibilitate spectaculoasă.

La Institutul Francez din București am expus pentru prima oară o lume a pericolului, sub forma sa vasta și intransigentă. Conflictele armate din Afganistan mi-au revelat chipul unui personaj derutat emoțional și fără apărare.

Femei cu copii în brațele încleștate ale disperării, bărbați cu cagule… de altfel, aceste imagini compuneau zona imprimată a unui outfit feminin, pantofii simulau drapaje și structuri care aminteau de portul afgan.

Directorul Institutului Francez din acea perioadă și-a exprimat dorința să cumpere întreaga colecție de desene, fiind impresionat de tematica abordată, având în vedere că era o expoziție de design vestimentar, cu participarea mai multor tineri din țară (Cluj, Timișoara, București).

Mai târziu, personajele mele au luat viață prin realizarea pieselor vestimentare, iar prima colecție care a fost expusă pe un podium internațional s-a intitulat Soldatul Necunoscut Contemporan și a fost prezentată în cadrul Athens Xclusive Designers Week, la Atena.

Acolo s-a bucurat de review-uri favorabile, obținând premiul “The Best Catwalk”.

Care au fost pașii spre cariera internațională?

Orientarea către podiumurile internaționale a venit odată cu dorința ca arta mea să fie vizibilă și înțeleasă în mediile în care acest fenomen, al modei conceptuale, este efervescent și în expansiune.

Astfel, am aplicat pentru pariciparea în cadrul evenimentelor de profil, iar primele feedback-uri au fost de la Atena și Moscova.

Woman N a fost colecția destinată sezonului Primăvară/Vară 2014 și a fost prezentată la Mercedes Benz Fashion Week Russia. Este povestea unui personaj care vine din trecut, înzestrat cu afectele originare și se îndreaptă spre un viitor atins de rigidități socio-culturale.

El îmbracă o haină în conformitate cu tendințele unei tehnologizări excesive. Astfel, stilistica propagă sugestii de camuflare, de protecție a fragilității umane, cu linii concise din zona sport, pentru o dinamizare a atitudinii, în contrast cu noblețea inocenței, evidențiată de accesoriile tematice.

Anul 2015 a fost marcat de colecția Diplomei de Master, la Facultatea de Arte Decorative și Design din cadrul Universității Naționale de Arte București. Intitulată Prolove, colecția este dedicată celui mai copleșitor dintre sentimente – iubirea.

Iubirea față de celălalt și față de virtute, a artistului față de arta sa. Lucrarea a fost inspirată din volumul “Hoinărind în deja-vu”, semnat Carmen Emanuela Popa.

Iar începând cu acest an, continui studiile aprofundate de arte vizuale și design, care se vor concretiza în teza de doctorat.

În tot acest timp am primit numeroase invitații de participare în cadrul evenimentelor de profil internaționale, cum ar fi: New York Fashion Week, Sankt Petersburg Fashion Week, FashionPhilosophy Poland, London Fashion Week etc.

În acest moment, mapa mea de presă face obiectul colaborărilor de tip sponsorship și sunt convinsă că parteneri importanți se vor alătura în susținerea design-ului și a valorilor culturale în lume.

Care sunt sursele tale de inspirație?

De fapt, realitatea este cea care ne servește emoții, stări și vizualul concret. Impresiile pe care le adâncește realitatea în spiritul nostru sunt cele care făuresc mai departe o lume ferice, un rai perpetuu scos la lumină de artist, de cele mai multe ori erodat de propriile sacrificii.

A purta pe brațe arta este un privilegiu și un confort, pe care astăzi, din ce în ce mai mulți artiști nu și-l permit. Artistul resimte nevoia de a-și expune opera. Este mai mult un gest, un act caritabil spiritual în beneficiul celorlalți.

Totul a început atunci când aveam câțiva anișori. Mă grăbeam să ajung acasă, să imortalizez în acuarelă “amintirile”. Era o stare emoțională care mă purta către ceva nedefinit, de o forță copleșitoare.

Această stare tangențială cu arta a rămas până astăzi și continuă… Confirmarea că sunt pe un drum corect al unui adevăr personal a fost atunci când am descoperit pictura universală, fluența spiritului și a cromaticii la Picasso, gentilețea atitudinii și a culorii la Modigliani, dulcele naturii într-un romantic ce nu s-a eschivat în ochii lui Monet, expresia fermității la Rouault etc.

Iar, mai târziu, în timpul studiilor universitare, am găsit dialogul geamăn în opera lui Martin Heidegger, în lucrarea “Originea operei de artă”.

Arta este ca un duh care te poartă și îți arată sacralitatea lucrurilor ce te înconjoară, a orizonturilor intermitente.

Filosoficul își face apariția în cazul Soldatului Necunoscut Contemporan și creionează un personaj care, deși îndatorat să lupte uneori cu cinism, poartă în suflet inocența și candoarea specific umane, o dualitate perpetuă ce se află, în esență, în fiecare dintre noi.

Woman N trăiește în prezent în contextul contemporan urban, dar este marcată de preocupările esențiale ale ființei umane, aceea de a fi mamă. Inspirată de lucrările realizate la cursurile de anatomie artistică, din anul universitar 2013, când a fost făcut și primul prototip al colecției Social Body, Toamnă/Iarna 2016.

Eram nerăbdatoare să văd dacă se poate pune în plan fizic ideea de reliefare a structurii musculare. Ea a fost lucrată pe o perioadă de șase luni, în 2015, numărând 23 de piese.

Cromatica, ce amintește de nudurile din picturile lui Klimt, întregește atmosfera rafinată a unei intimități platoniciene. De multe ori am fost întrebată dacă obiectele mele vestimentare pot fi purtate în contextele cotidiene. Sigur, nu de puține ori, au fost oameni interesați să poarte o astfel de piesă vestimentară, declarând că le oferă forță și o etichetare aparte adresată propriei lor personalități.

Întotdeauna există și colecțiile capsulă, colecții derivate din conceptul de bază, cu obiecte vestimentare extrem de accesibile, dar care păstrează aliura stilistic-compoziționala celei de podium.

 

Ce sfat ai pentru cei la început de carieră în design?

Prin creație, noi ne transformăm în ființe sociabile cu abstractul. Nevoia de abstractizare, de sintetizare, ne scapă de monotonie și anacronic.

A evolua înseamnă a ne permite să fim “open”, a privi cu entuziasm orice formă a unei schimbări estetice, atâta timp cât acest lucru ne provoacă plăcere și ne propulsează într-un confort sporit al sinelui.

Evoluția este, de fapt, o scară rulantă ce se află în mișcare, cei care au curiozitatea să o folosească vor simți gustul mișcării și, mai departe, pe cel al momentului destinal.

Oamenilor, în genere, le este teamă de necunoscut, de noutate… se simt într-un fel de siguranță în compania stereotipiei. Dar schimbarea, de cele mai multe ori, poate fi ca o senzație de împrospătare a spiritului, o eliminare pregnantă a barierelor și un salut de “bun venit” libertății.

Pentru cei tineri, care doresc o carieră în design, depinde, în primul rând care ramură a design-ului este vizată. Dacă se urmărește o etalare a produsului comercial, aliniat la tendințele transmise de centrele specializate internaționale, atunci există o rețea destul de puternică de buyeri, care pot crea o punte de legătură între designer și piață.

Însă, dacă designerul, este de fapt un fashion artist și dorește să fie, în același timp, trendsetter și un propulsor al propriilor viziuni și valori estetice, trebuie să își ia energia din satisfacțiile actului creativ, și să depisteze o nișă de public, care să îi solicite lucrările.

A nu renunța la propriile convingeri este o calitate esențială a oricărui artist. Compromisul nu este un bun partener de călătorie, el te va dezamăgi, mai devreme sau mai târziu.

Ce îți place și ce nu la design-ul românesc?

Cel mai de preț lucru pe care îl are o societate este creativitatea, vezi țările dezvoltate cum tratează segmentul domeniului creativ. În România, implicarea instituțiilor abilitate, în acest context, este aproape inexistentă.

Din acest motiv admir designerii români, că încearcă prin mijloace proprii să își susțină conceptele, dar, de multe ori, din păcate, adaptate la așa numită „piața” românească.

Dacă facem o paralelă între telefonul mobil pe care îl accesăm, din ce în mai frecvent, vom observa că stilul vestimentar este cu mult în urmă față de complexitatea tehnologică și multifuncțională a acestui obiect.

Evoluția în modă este o necesitate atât timp cât ea ne descoperă ca ființe implicate emoțional în relaționările actuale, obiectul vestimentar poate fi un excelent purtător de cuvânt al nostru.

Care sunt obiectivele de viitor?

Contrar acestui context nefavorabil pe care îl asimilam din ce în ce mai greu, ca o constantă infailibilă, mă străduiesc să rămân pe drumul meu, consolidat în toți acești ani, și anume crearea de colecții conceptuale. Mai ales că în prezent studiez acest fenomen, odată cu activitățile de cercetare ale școlii doctorale.

De la mișcarea revoluționară pe care au propus-o Comme des Garcons, prin Rai Kauakubo și Yohji Yamamoto, în anii ’90, care anulează barierele stilistice opulente, prin expunerea unor veșminte negre, largi, nefinisate, și până la nonconformistele viziuni ale designerului britanic Vivienne Westood, care construieşte siluete volumetrice, cu mesaje punk, nihiliste sau pledoarii antipolitice, aceste impresionante colaje de atitudini şi imagini, repoziţionează statutul obiectului vestimentar.

Schimbarea percepţiei despre modă, aduce în prim plan ideea obiectului de artă pe podium, dar şi în contexte muzeale, spre exemplu, Comme des Garsons, expune White Drama la muzeul Le Docks – Cite de la Mode et du Design, în Paris, 2012.

Astfel, lucrul la cele două noi colecţii, semnate Carmen Emanuela Popa, dintre care, prima va face obiectul următoarei campanii pentru sezonul Primăvară / Vară 2017, îmi dă, în continuare cel mai curat sentiment, că arta este o eliberare a spiritului.

O serie de cereri de participare în cadrul unor expoziţii în showroom-uri din Paris, situate în zone precum Jardin des Tuileries sau Marais, altele din Londra, Spania sau Portugalia, dar şi de la administratorii unor platforme de buying şi consultanţă internaţională, în aria designului emergent, îmi confirmă, încă o dată, că munca mea de până acum se bucură de aprecieri şi îmi oferă un confort suplimentar, acela de a merge mai departe.

Cât de greu este să creezi un brand în modă?

Pentru ca un brand să funcţioneze ca entitate cu responsabilităţi majore în ceea ce priveşte vânzările substanţiale, resursele umane şi distribuirea factorului financiar e nevoie de un proiect bine documentat şi o piaţă permisivă, cu o targetare precisă şi condiţii minime de risc.

Astfel, ca un business să se modeleze pe nevoile unei societăţi, trebuie să se depisteze care sunt acestea, în domeniul respectiv, care este concurenţa, să se meargă pe traiectoriile de strategie deja trasate de marile branduri şi apoi să se insereze factorul original al designerului, asta în cazul în care este vizat publicul larg.

Pentru un small business, de autor, este suficient pentru început, comercializarea produselor online şi expunerea cât mai mare a lucrărilor sale în locuri, platforme destinate, apelând la proiecte bugetate.

Nu de puţine ori, designerii originali, cu un masiv background artistic au fost cooptaţi în echipele de creaţie ale unor branduri renumite sau chiar au ocupat funcţii de conducere/creative directors. Vezi J.W Anderson/Loewe.

Societatea are nevoie de artă pentru că realitatea, în consistenţa ei cotidiană, poate fi austeră şi stereotipă. Jovialitatea jocului pe care ţi-l oferă creaţia aduce în fiinţa umană un tip de zbor, o întâlnire cu ţara fermecată din noi înşine.

Discursul artei face referire la supremaţia firescului, teama de a ne întâlni cu natura lucrurilor este, de multe ori, o barieră halucinogenă.

Oamenii încearcă să ascundă, de fapt, frumuseţea subînţeleasă, intrinsecă a lucrurilor.

Arta ne întoarce la adevăr, la puritate şi la o demnitate în a asuma ceea ce simţim şi dorim.

Bineînţeles că provocarea artei este aceea de a interpreta realitatea. Aici intervine iscusinţa artistului care făureşte metafore din care se nasc poeme.

Poemul este o entitate dezinteresată care trebuie lăsată să intre în casa noastră. Intenţiile sale, veţi vedea, sunt făuritoare de relaxări ale conştiinţei.

***

Descoperiți universul designerului Carmen Emanuela Popa: