Baby Green – o maturizare ruptă de paradigmă, în hainele copilăriei, de la Carmen Emanuela Popa

N-am mai fost la nicio lansare a unei colecţii de haine până acum şi mă bucur că primul designer la care am participat a fost Carmen Emanuela Popa. Pentru că ce am întâlnit în showroom-ul de pe Calea Victoriei nr. 122 mi-a lăsat o impresie extrem de plăcută.

În primul rând, felul ei de a fi cald, boem şi nonconformist ne-a făcut pe toţi să se simţim în largul nostru şi să aprobăm cu ardoare ideea pe care o promovează – aceea de molipsire a stilurilor cotidiene şi rigide cu amprentele copilăriei.

IMG_20150724_110216

Designerul susţine că nu ai ajuns la maturitate dacă nu ai capacitatea de a gândi abstract. De asta consideră că fiecare piesă vestimentară, fiecare obiect creativ trebuie să cuprindă un simbol abstract, precum desenele pe care le făceam în copilărie.

Momentul care a diferenţiat această lansare de toate celelalte colecţii vestimentarea fost partea în care Carmen Emanuela Popa a luat o vopsea textilă de culoare roz şi a desenat ceva simbolic pe mai multe persoane dragi şi participanţi din sală.

Trebuie să mă laud cu faptul că şi pe bluza mea a desenat ceva special şi anume un ochi cu o floare în loc de iris 🙂

 

 

Baby Green este o metaforă deschisă către impresiile inefabile ale copilăriei și un poem antigravitațional în contextele cotidiene, o creștere către maturitate într-un dans contemporan a cărui coregrafie are ca laitmotiv iubirea , sentimentul straniu și predispus la indisoluție. O maturizare în hainele copilăriei, o suprapunere de nostalgii în degustările recente ale acestei lumi

IMG_20150724_110311

 

Evenimentul conceptual, denumit „Anti- gravity Poem” a reuşit să trezească și profunde stări de reflecție interioară, susţine designerul român.

Într-o lume supusă forței gravitației, care amintește de ideea aristotelică a facerii, desfacerii și prefacerii, arta este singurul mijloc de creionare a unui drum vertical.

Noua colecție „Baby Green” propune o ruptă  și descrie o lume cu susul în jos, o realitate a micilor oameni mari, în care distrugerea forței gravitaționale înseamnă revenirea la ceea ce suntem.

IMG_20150724_110352

Fiecare piesă vestimentară inclusă în colecție poate fi interpretată ca un poem al trecerii timpului. Pornind de la această idee, evenimentul de lansare a colecției „Baby Green” este un poem vizual și oferă publicului spectator experiența unică a des-prinderii de prejudecăți.

Designerul român Carmen Emanuela Popa s-a remarcat pe podiumurile internaționale, Mercedes Benz Fashion Week Russia, Athens Xclusive Designers Week ca fiind un artist antisistem, deoarece colecțiile ei sunt inspirate din trăirile şi atitudinile omului de rând, aducând ideea de compasiune perfectă in haute couture, așa cum bine remarca și criticul de artă Mihaela Varga, in deschiderea fashion store-ului din Calea Victoriei, in septembrie 2014.

A, şi încă ceva: am mâncat o îngheţată cum n-am mai mâncat vreodată, atât de bună şi răcoritoare, că a făcut magie pe canicula asta. E de la Moritz Eis (Frederich Chopin 10-12) şi o recomand cu tărie! 😉