Unde am vrut eu şi unde m-a dus viaţa

M-am gândit zilele astea, că tot a început BAC-ul, la finalul clasei a XII-a. Mai degrabă, la planurile cu care plecasem eu de la Piatra Neamţ spre Bucureşti. Şi câte din ele le-am văzut îndeplinite.

Cam puţine.

Şi din vina mea, dar şi din cauză că nu mi s-au aliniat planetele, ca să zic aşa. Chiar dacă mereu căutam prin librării rigle de 4,503 miliarde de km, ca să mi le aliniez şi singură.

Practic, uitându-mă în urmă, am realizat că mereu m-am chinuit să fac ceva, dar lucrurile mi-au ieşit mai degrabă atunci când nu îmi propuneam nimic. Se întâmplau, pur şi simplu. Organic, natural, consistent. Exact ca dragostea aia care te păleşte deodată şi nu stai deloc pe gânduri, deci în niciun caz când te joci de-a şoarecele şi pisica cu cineva, luni de zile, până să te combini.

Viaţa m-a dus în altă parte decât am visat eu. Nu ştiu nici acum dacă ăsta e un lucru bun sau nu, dar simt că m-am oprit din a mă strofoca, doar ca să-mi iasă un anumit lucru. Nu mai fac asta. Dacă mi-am dorit ceva şi n-a ieşit înseamnă că nu acela era drumul meu, nu eram făcută pentru asta, nu am de ce să fiu în altă parte. Chiar dacă…

Între noi fie vorba, sper ca acest mic regret să semene cu al Andreei Esca, care a fost atât de dezamăgită că n-a intrat la ASE şi a intrat la jurnalism… şi uite ce-a ajuns 🙂

Viaţa ne surprinde mai mult decât ne merge nouă mintea s-o pricepem. Şi atunci te întrebi: să te chinui să îţi răspunzi la lucruri la care nici nu ştii să formulezi întrebarea, deci nu mai vorbim de răspunsuri, sau să iei ce ţi-a dat ţie viaţa şi să faci ceva frumos cu acele lucruri?

Viaţa ne dă ceva diferit fiecăruia. De aia nu putem să ne comparăm unii cu alţii, nu putem să ne punem în pielea altora, deci nu prea avem cum să ne înţelegem pe deplin. Doar să ne sprijinim. Cum putem noi.

 

Comments

comentarii

Powered by Facebook Comments

Shares