A slice of pizza is the only love triangle I ever want

Duminică seara am întrerupt programul artistic de pe Bulevardul Magheru  cu un alt program artistic la Teatrul Nottara. Mai exact, pentru piesa “Efecte colaterale” de Alexandru Popa, în regia lui Vlad Zamfirescu. (Următorul spectacol e pe 5 Februarie, ora 19.00. NU-L RATAŢI!, pe bune!)

Cu pulsul ridicat de la efervescenţa străzii, m-am bucurat de un moment de introspecţie la acest spectacol savuros.

Piesa este semnată de dramaturgul şi scenaristul Alexandru Popa şi se bucură de o colaborare rară între reprezentanţii a trei generaţii de excepţie ale teatrului românesc: maestrul Alexandru Repan, alături de actorii Vlad Zamfirescu, Gheorghe Ifrim, Dan Bordeianu, Luminiţa Erga, Nadiana Sălăgean, şi noi vârfuri ale noului val de actori, precum Ioana Calotă, Laura Vasiliu, Diana Roman.

Piesa este foarte foarte bună, cu multe replici spumoase, amuzante, şi chiar dacă ţine vreo 3 ore, cu o pauză de 10 minute, merită fiecare minut. Mi-a plăcut tare tare mult rolul lui Vlad Zamfirescu şi mi-era dor să-l revăd pe Dan Bordeianu.

Laitmotivul piesei “Efecte colaterale” este un aspect firesc, ba chiar banal în societatea noastră: infidelitatea în relaţii.

Acţiunea urmăreşte firul îmbârligat al infidelităţilor unor personaje şi ne duce de fiecare dată la acelaşi verdict: “Dacă aş putea, aş da timpul înapoi”.

Este o comedie a cărei acţiune creşte treptat, intriga devine din ce în ce mai interesantă şi aprinsă, însă finalul este unul total neaşteptat. Din această piesă putem depista 3 piloni care ne fac viaţa mai interesantă, după caz. Aceştia sunt iubirea, faima şi credinţa.

Care pe care anulează sau care pe care sprijină, pentru a ajunge la fericire, urmează să aflaţi în sala de teatru.

Piesa este despre consecinţele faptelor noastre în relaţii, dar transpusă cu atenţie, cu haz, cu dramă, aşa încât să tragem lecţiile mult mai blând ca în viaţa reală.

În această piesă avem de-a face cu două triunghiuri amoroase. Primul – al unui aproape viitor primar al unui orăşel în care toată lumea cunoaşte pe toată lumea, iar al doilea – al unui preot dintr-un orăşel apropiat, care se loveşte de gura lumii şi de probleme clericeşti, pentru că vrea să divorţeze. Celelalte părţi din triunghiurile amoroase merită descoperite live.

Apoi, un scriitor aflat în goana după succes reuşeşte să transpună cele două relaţii complicate într-un film, care ajunge să aibă mare succes, dar şi efecte neaşteptate. Pentru că personajele reale care se regăsesc în scenariul filmului încep să trăiască şi să acţioneze conform scenariului din film, în loc să-şi vadă de treabă.

Concluzia mi s-a părut foarte revelatoare: Filmul rămâne, oricum ar fi.

Este o piesă despre greşelile pe care le facem şi pe care nu le recunoaştem, pentru că ne ascundem după statutul social la care muncim o viaţă întreagă, care inhibă, de multe ori, ceea ce simţim cu adevărat.

Aş mai adăuga ceva. E interesant de văzut ce efecte poate avea înşelatul partenerului, dar într-o piesă de teatru, ca cea despre care tocmai v-am vorbit. Pentru că în viaţa reală… nu doar că îi scot ochii făptaşului, îl tai bucăţele ca pe Elodia şi-l trimit la Soros să mi-l amaneteze. Pe Marte!

Îmi doresc foarte mult să nu te mai văd…

Ca să te pot iubi.