Un exemplu de proiect cu IMPACT din Piatra Neamţ

Prima mea experienţă importantă într-ale voluntariatului a avut loc în primul an de facultate. În vacanţa de vară au fost inundaţii mari în ţară şi ţin minte că, neavând planuri în Bucureşti, m-am înscris ca voluntar la sinistraţii din judeţul Bacău, într-o acţiune iniţiată de UNSR. O săptămână întreagă ne trezeam la 7, mergeam în satele din judeţ, ajutam localnicii să scoată molozul din curte, să-şi  care bunurile, să salveze animalele, să le oferim de mâncare, să cărăm saltele, haine, saci cu mâncare. Făceam ture cu camionul prin sate într-un ritm alert.

Ne culcam în fiecare noapte la 4, iar la 7 reluam toate activităţile. Pentru mine a fost cea mai frumoasă experienţă de voluntariat la care am luat parte vreodată. Am fost un autocar de studenţi dedicaţi, veseli şi cu chef de ajutor. Energia pe care am simţit-o acolo, deşi contextul era unul nefericit, a fost una dintre cele mai frumoase ever. M-am simţit bine punând umărul la treabă şi făcând ceva concret pentru oamenii aceia neajutoraţi.

De atunci, accept orice activitate de voluntariat îmi iese în cale, îi admir pe toţi cei care se implică în astfel de acţiuni şi, culmea, toţi voluntarii pe care îi întâlnesc chiar sunt nişte oameni excepţionali.

***

Acum să vă povestesc ceva din oraşul meu natal, minunatul Piatra Neamţ.

Un zid gri despărţea Corpul A de Corpul B al Colegiului Tehnic “Gheorghe Cartianu” (Liceul de Chimie). „Ăia din corpu’ B” erau văzuţi altfel de ceilalţi şi invers. Încet-încet, prejudecăţile şi conflictele au devenit tot mai des întâlnite între pereţii colegiului cu 1500 de elevi.

685fb062-edb8-4b0f-96a8-e224ef0c5c61

Atunci, membrii Clubului IMPACT din Piatra Neamţ şi-au spus că trebuie schimbe treaba. Zidul gri nu trebuia să fie o barieră între cele două corpuri ale colegiului, ci un simbol al diversităţii şi al unităţii.

Aşa că au început cu un concurs de desene. Desenul câştigător a fost şi ideea pe care s-au bazat când au transformat zidul gri într-unul plin de culoare!

Au vrut să transmită ideea că fiecare dintre noi este ca o cărămidă cu propria culoare, iar puşi laolaltă putem crea un zid puternic şi frumos colorat, dacă fiecare îl susţine pe cel de lângă el, indiferent de culoarea lui 🙂

f769e95e-f9a0-431c-b39d-3bdb814c0485

Nu doar că proiectul a fost premiat în cadrul unui concurs organizat de Ministerul Educaţiei, dar elevii spun că zidul colorat îi înveseleşte de fiecare dată când ajung la liceu.

Mai multe despre proiectul elevilor voluntari cu IMPACT găsiţi aici.

Iniţiativa elevilor cu IMPACT este parte a proiectului „Conectează-te la comunitate!”, dezvoltat de Fundaţia Noi Orizonturi – Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

***

IMPACT înseamnă Cluburi de iniţiativă comunitară pentru tineri (gimnaziu şi liceu), care se întâlnesc săptămânal pentru jocuri educative şi discuţii despre lucrurile pe care elevii le-ar schimba în jurul lor. Apoi, elevii vin cu propuneri de proiecte care să rezolve neregulile discutate. Aşa, ei învaţă să fie mai conştienţi de problemele din jur, învaţă să fie mai implicaţi, să aibă curaj, să ia iniţiativă, să lucreze în echipă pentru a-şi pune ideile în aplicare.

Tinerii sunt ghidaţi de profesori voluntari. Înainte de toate, aceşti profesori urmează trainingurile IMPACT, în care învaţă să aplice metode de educaţie nonformală (joc, poveşti, proiecte etc.) în întâlnirile cu elevii.

IMPACT e singurul program educaţional dezvoltat în România, ajuns să fie preluat în peste alte 10 ţări, printre care SUA, Mexic, Armenia. E prezent în 130 de unităţi de învăţământ din ţară, ceea ce implică aproape 3.000 de elevi şi aprox. 400 de profesori voluntari. Anual, au loc peste 200 de proiecte IMPACT.

***

Fundaţia Noi Orizonturi se dedică de 15 ani tinerilor şi comunităţii. Inovează şi susţine programe de educaţie prin experienţă pentru tineri. Practic, creăm contexte prin care tinerii să îşi dezvolte valori sănătoase (curajul, solidaritatea, respectul) şi să le pună în aplicare prin proiecte care ajută comunitatea. În acelaşi timp, ei îşi antrenează competenţe utile pentru viaţă, cum sunt comunicarea şi lucrul în echipă.

***

Am vrut să vă amintesc doar unul dintre lucrurile de IMPACT pe care le fac aceşti voluntari şi să îi felicit din tot sufletul pentru iniţiativă. Le mulţumesc că au adus mai multă culoare în oraşul meu! Vă invit şi pe voi să le luaţi exemplul de fiecare dată când puteţi!