„Kean” – sau cât trăiește un actor și cum îl ucizi tu, non-actorul

„Kean” este abecedarul lumii actoricești. Traducerea completă a dramei și a condiției artistului și a efemerității artei pe care o transpune celor din fața lui.

Personajul principal, Kean, interpretat aproape vulcanic de Mihai Nițu, recunoaște că a ajuns de pe culmile succesului, din cel mai iubit actor al Angliei, bogat și risipitor, în cea mai adâncă prăpastie, plin de datorii, afemeiat și alcoolic, dar, cel mai grav – neiubit de public. Momentul în care nu reușește să mai vândă niciun bilet la spectacolele sale e echivalentul cu semnarea certificatului său de deces.

Kean își recunoaște eșecul în fața inocentei Anna (interpretată de atât de frumoasa Iulia Verdeș), ființă naivă, cucerită de mirajul scenei și de dedicarea lui Kean pentru actorie și îi cere binecuvântarea de a juca și de a-și câștiga existența prin această artă.

În acel moment, Kean răbufnește și rostește adevărul pe care nu ar fi vrut să-l recunoască, legea de căpătâi a acestei meserii: un actor moare atunci când nu mai e iubit.

Actorul nu trebuie să-și câștige existența prin teatru, asta înseamnă că o face pentru el și nu pentru public, ori teatrul este eminamente pentru ceilalți.

Actorul joacă pentru că ar înnebuni dacă n-ar juca, pentru că minte și se minte permanent că este ceea ce nu poate fi niciodată, pentru că s-a săturat de persoana lui, pentru că nu se cunoaște îndeajuns și în același timp se cunoaște prea bine.

Joacă sfinți pentru că e un om rău, face pe eroul pentru că e un laș, e un asasin pentru că vrea să ucidă, dar nu e în stare.

Actorul este singura persoană care nu știe când se oprește din jucat și începe să existe, dar are toată legitimitatea pentru acest lucru.

Personajul Salomon, interpretat de Vladimir Albu, echilibrează întregul spectacol. Datorită lui, nici nebunia, nici inocența nu fac ca actoria să fie o lume a unor neînțeleși, care duc la extrem toate simțirile lor. Iar actoria trebuie să se infiltreze permanent în realitate, pentru a-i putea face față.

Piesa reușește prin numai 3 caractere total opuse, dar echilaterale, să cuprindă toată forța, inocența, nebunia și raționamentul lucid de care are nevoie o operă pentru a fi completă și a transmite în dozele potrivite drama, umorul și emoția necesare pentru a te schimba în momentul în care te ridici de pe scaun.

Ieșind din Teatrul Mignon, din sala intimă ce îți permite să le vezi ochii umeziți, mâinile tremurânde sau sudoarea de pe frunte ale actorilor, te întrebi, tu ca public, ne-actor, ce ai făcut cu talentul lor? L-ai hrănit? L-ai încurajat să crească și să se răspândească? Sau l-ai lăsat să se dizolve în detrimentul unor produse în masă, fără scântei în priviri, nerv în cuvinte și emoție în voce?

Regia acestui spectacol șocant de captivant este semnată de Adrian Titieni, scenografia îi aparţine Andreei Negrilă, de costume s-a ocupat Ilona Lorincz, iar de ilustraţia muzicală, Alexandru Pavel.

Din fericire, Kean încă trăiește!

actor

Foto: Bogdan Grigore

Bilete și informații găsiți aici.

Comments

comentarii

Powered by Facebook Comments

Shares