Köln, despre povestea româncelor plecate afară și puterea de a spune că sunt bine

Vineri am participat, la Godot, la premiera piesei-manifest “Köln”, scrisă și regizată de Alexandru Unguru. „Köln” este o piesă oglindă a realităților noastre sau ale celor din jurul nostru, pe care nu trebuie s-o negăm, să o ascundem după cortină sau, mai rău, s-o uităm.

În cazul de față, facem cunoștință cu două femei adoptate de Germania, în încercarea lor de a-și găsi un trai mai bun. Doar că, departe de casă, adevărul ustură mult mai tare zi de zi, dar mai ales în fiecare noapte. Durerea e și mai mare când bate gongul în noaptea de Revelion.

Problemele emigrantelor cu care facem cunoștință devin mai dure, mai impresionante, în momentul în care sunt aduse la lumină și speranțele, visele, idealurile care le-au ghidat la 2.000 de km distranță.

Plecăm din țara noastră pentru mai bine sau pentru a scăpa de ceva rău. Ne chinuim, ne confruntăm cu situații limită, ne umilim, ne zbatem să părem bine și mulțumite, să-i ajutăm pe cei de acasă sau doar pe noi, dar prețul real pe care îl plătim este mult mai mare și mai urât.

Trecutul nu se topește niciodată. Nu se topește și aruncă o umbră lungă ca umbra Domului din Köln.

Și totuși, întunericul și frica se liniștesc atunci când lași minciunile la o parte și înveți să locuiești în pace cu fricile tale și cu fricile celui de lângă tine.

Protagonistele piesei sunt Iulia Verdeș și Alexandra Laura Badea, textul și direcția scenică sunt semnate de Alexandru Unguru, iar asistența direcției scenică, de Natalia Cebanu.

O piesă din care înveți să trăiești, să nu judeci, să speri cu adevărat și să fii sincer cu tine.

afis-KOLN