Lecții mai puțin siropoase așezate pe hârtie

Bine că se duce 2015, cu mercurul lui în retrograd, cu planetele lui nebune, cu greutățile lui și cu lucrurile întortocheate care au avut loc în viețile tuturor. Am avut timp de reflectat destul, cu toate tragediile și întâmplările care au fost.

Cred că vacanța asta prelungită mi-a dat ceva de meditat și m-a făcut să văd mai clar de ce nu mai vreau să mai am parte anul viitor și nici în cei ce vor urma:

  • de prietenii care te caută doar când au nevoie să îi ajuți cu ceva (nu, nu sunt nici vreun ONG, nici o Bancă pentru Locuințe)
  • de prietenii care te sună să îi împrumuți cu bani când ei au salarii de 3 ori mai mari ca al tău (nu, nu sunt BNR și nici rezerva federală)
  • de prietenele care te sună doar când s-au despărțit de iubiți și n-au pe umărul cui plânge (nu, nu sunt Maica Tereza și nu am soluții pentru toată lumea)
  • de prietenii care sunt plictisiți și vor să te vadă ca să îi binedispui (nu, sunt un clovn, chiar dacă v-am obișnuit că sunt de fel mai veselă ca alții)
  • de oamenii care îți spun că te-ai schimbat, dar niciodată nu au fost alături de tine când ai avut greutăți
  • de cei care te caută pe chat doar când sunt la muncă și se plictisesc, pentru că în weekend-uri sunt mereu ocupați
  • de cei care nu înțeleg argumentele, părerile, glumele tale, decid să nu mai vorbească cu tine, dar nu îți spun din ce motiv
  • de cei care te caută doar când ajungi acasă, pentru că la București nu ai timp niciodată de un suc, film, plimbare etc
  • de cei care te sună doar să te întrebe cu ce autobuz ajungi la Vatra Luminoasă (nu, nu sunt Google și da, ratb are site)
  • de cei care se gândesc numai la avantajele lor atunci când pregătiți ceva
  • de cei care mint, mint și iar mint
  • de cei care te caută doar ca să te invite la o nuntă/botez, iar după asta au uitat că mai exiști
  • de cei care au impresia că dacă i-ai ajutat o dată, de două ori, îi ajuți la infinit
  • de cei falși
  • de cei care caută scandal
  • de cei care au pretenția să li te deschizi total când vă vedeți, iar apoi te mai sună peste 3 ani și așteaptă să fii la fel de natural cu ei
  • de cei care știu să fie lângă tine numai la bucurii
  • de cei care îți vorbesc ca și când ar fi rudele lui Sf. Petru, iar tu un muc.

Am greșit și eu destul și știu că o să mai greșesc. 😉

Mulțumesc pentru lecții, 2015!