De profesie voluntar: Marian-Gabriel Mihai, băiatul care a făcut din voluntariat un stil de viaţă hardcore

Aveam nevoie de câteva contacte legate de o acţiune de voluntariat şi aşa am dat de Marian. L-am întrebat dacă ştie pe cineva care predă la o grădiniţă într-o comunitate săracă şi în secunda doi mi-a dat un nume, prenume, locaţie şi telefon. L-am întrebat dacă mai ştie şi alte cazuri şi mi-a înşirat un pomelnic de asociaţii în care se implică pentru diverse campanii.

– La toate astea te duci în prezent?, l-am întrebat stupefiată.

– Da, dar numai la una am “acte în regulă”, adică un contract de voluntariat. În rest, mă duc când aflu de pe o zi pe alta de diverse acţiuni, mi-a răspuns, pe Facebook.

L-am rugat să îmi povestească în amănunt ce face la fiecare. Ne-am întâlnit într-o miercuri după job la MC-ul de la Romană, unde era un concert, aşa că am luat-o la pas să găsim o terasă unde să ne putem auzi. Ne-am plimbat aşa două ore şi jumătate. Din astea 150 de minute, cred că am vorbit maxim 4, iar lumea ştie că eu acaparez discuţiile, de obicei. Dar acum doar am ascultat cu urechile ciulite.

Mi-a spus că este inginer proiectant, dar a visat să ajungă psiholog. 

Zilele sale de inginer ar fi cele mai seci din lume, dacă nu ar face ceva nou în fiecare zi, ceva util pentru cei din jur. Aşa s-a hotărât să facă voluntariat cât de mult poate. Şi şi-a dovedit că dacă vrea, există timp şi poate să facă măcar un lucru bun în fiecare zi. Spune că pentru el, voluntariatul e un job hardcore.

 

Voluntariatul

Primul contact cu voluntariatul a fost la Asociaţia Plantăm Fapte bune. Urmau să meargă pe teren, în Prahova, pentru a realiza o hartă a tăierilor ilegale de păduri. După ce au cartografiat câteva locuri şi au făcut poze, împreună cu Poliţia şi Jandarmeria, s-au trezit lângă ei chiar cu trei persoane care tăiau ilegal. Doborâseră un copac şi se chinuiau să îl scoată cu tractorul din pădure. S-a bucurat că acţiunea lor s-a concretizat cel puţin cu confiscatul drujbei persoanelor respective. Tot cu voluntarii asociaţiei a fost apoi la plantat puieţi de salcâm, în comuna Peştera.

Altădată era interesat cât mai costă o intrare la Grădina Botanică, unde nu mai mersese de când era copil, cu şcoala. A căutat pe net şi a aflat de Asociaţia Team Work, care, de câţiva ani, primăvara şi toamna, organizează acţiuni de curăţenie în Grădina Botanică. S-a înscris, s-a pricopsit cu o foarfecă mare şi o greblă şi s-a luptat cu buruienile de pe lângă alei. La sfârşitul acţiunii s-a ales cu trei prietene bune, o insignă, o diplomă, laude de la preşedinta asociaţiei şi, spre marea lui bucurie, cu 4 intrări gratis în cursul anului.

Crucea Roşie este singurul loc în care este înscris cu “carnet de partid”. A vrut să facă parte din Detaşamentul de Intervenţie în caz de dezastre, dar a ajuns la distribuirea unor alimente în Sectorul 6 şi la alte acţiuni la un centru de copii. În urma acţiunilor asociaţiei, a aflat de la o bătrână care locuieşte singură şi se deplasează foarte greu cum se poate trăi în Bucureşti cu o pensie de 200 de lei.

Visa la un televizor de mai mult timp, aşa că am făcut o campanie rapidă pe internet şi în 3 ore am făcut rost de el.

Spune că există foarte multe proiecte în desfăşurare şi cursuri gratuite pentru voluntari la Crucea Roşie. Primul curs pe care l-a urmat el a fost cel de prim ajutor, pe care crede că fiecare persoană sănătoasă trebuie să-l facă.

1613921_857442454282851_9174389852542347811_n

După mai multe acţiuni, i-a venit ideea să-şi creeze propriul ONG. S-a întâmplat într-o iarnă, când, evident, autorităţile au fost luate prin surprindere de zăpezi, iar lumea a inventat noi înjurături în timp ce încerca să-şi deszăpezească aleile şi maşinile. A dat un search şi a găsit pagina de Facebook “Iulian deszăpezeşte Bucureştiul”. Un băiat care s-a apucat de bunăvoie să dea zăpada de pe lângă gurile de metrou, teatre, spitale, şcoli. S-a bucurat că mai există nebuni ca el şi l-a sunat. Au deszăpezit împreună de 4-5 ori, ocazie cu care s-au împrietenit.

Iulian e un exemplu de spirit civic. Nu vorbea mult, dar dădea la lopată de dimineaţă până seară, cu orice om care se alătura acţiunii lui.

1798124_642602849108591_1389608894_n

Exemplu lor devenise oarecum celebru, drept pentru care au fost invitaţi la Radio Bucureşti FM să vorbească despre acţiune.

Nu fusesem niciodată la vreun post de radio. M-am bucurat şi am mers.

După două săptămâni, Iulian a venit cu propunerea să facă un ONG. Evident, de la vorbe a trecut la fapte. Reţeaua Civică are acum 6 membri oficiali şi peste 200 de susţinători virtuali.

Am ajuns la Universitate, când a început să-mi povestească în ce fel o excursie în Harghita, la -20 de grade, l-a făcut să se întrebe cum trăieşte un om al străzii, ce mănâncă, cum se descurcă ori, dacă mai are şi copii, cum îi creşte. S-a întrebat şi a găsit un răspuns pe sfântul Google. A aflat de campania “O şansă caldă” a Asociaţiei Şansa ta. Voluntarii se duc şi în prezent în fiecare joi seara şi împart mâncare în zona Gării de Nord.

O ciorbă caldă, pâine, iaurt, ceai, dulciuri, fructe sau orice mâncare pe care o primesc drept donaţie. Se petrece totul foarte rapid. Într-o oră şi un pic toată mâncarea este împărţită celor aproximativ 150 de persoane. În afară de donaţie, poţi împărţi linguri, caserole cu mâncare, pacheţele, poţi face poze pentru campanie sau curăţenie în zonă, după ce se termină acţiunea. La Gara de Nord e nevoie permanentă de voluntari, pe lângă cei deja existenţi.

10527913_728593297199848_3254823950418961531_n

Despre autism a auzit o conversaţie, într-o staţie RATB, când ieşise de la muncă. Nu prea ştia nimic despre asta, iar apoi şi-a dat seama că nu prea are calificările necesare să ajute, practic, copiii cu autism. Dar tot a făcut ceva. Mărţişoare. Asociaţia Învingem Autismul le-a vândut la un târg, iar banii au fost folosiţi în acţiunile desfăşurate.

A fost perfect, pentru că nici eu nu mai aveam timp să alerg şi să cumpăr mărţişoare pentru ai mei. Am făcut vreo 6, pentru că stau prost la capitolul creativitate, daaaar, ca să mă asigur că nu le-am făcut degeaba, le-am cumpărat chiar eu.

Povesteşte că nu suportă obiceiul bătrânilor de a păstra tot felul de lucruri în debara, că cine ştie când mai au nevoie de ele. Nu! Ce nu mai foloseşte, dă mai departe. De regulă, hainele pe care nu le mai poartă le duce la ţară. Dar de când a găsit o organizaţie care a organizat o colectă de haine în Parcul Eroilor, Asociaţia Fluens, nu le mai lasă pe mâna bunicilor să le împartă ei prin sat. Organizaţia i-a susţinut toate ideile pe care le-a propus, printre care şi o colectă de bani pentru a construi o casă în Buzău pentru o familie care în prezent locuieşte pe unde apucă în zona Gării de Nord din Bucureşti.

Făceam fotografii pentru evenimentul la care împărţim mâncare joia şi m-a abordat o familie cu 3 fetiţe, de 8 luni, 5 şi 9 ani. M-au rugat să le fac şi lor nişte fotografii şi să le fac cadou pentru că nu aveau niciuna în formula completă. Până la urmă s-a creat un eveniment pe Facebook la care au participat cel puţin 10 oameni. Cu toţii le-am făcut rost de un prânz în Centrul Vechi, de îngheţată, produse igienice, rechizite, haine, sucuri, mâncare, pentru toţi membrii familiei.

Despre WWF România şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti spune că au cel puţin un lucru în comun: Street Delivey 2014.

Am fost selectat să port costumul panda de la WWF, dar în aceeaşi zi doream să ajut şi la crearea Grădinii de citit din cadrul Bibliotecii Metropolitane. În primul rând, să porţi costumul de Panda e ceva ce ar trebui să încerci măcar o dată-n viaţă. A fost ziua în care am primit cele mai multe îmbrăţişări, am făcut cele mai multe poze şi de la un alt voluntar am învăţat cum se face un graffiti. Echipa WWF este una foarte frumoasă. Apoi, la Biblioteca Metropolitană am pictat şi aranjat tot ce se putea cu voluntarii, sub îndrumarea managerului Bibliotecii Metropolitane.

10447724_10152483557817298_7576056086920920700_n

La Fundaţia PACT, organizaţie activă în domeniile dezvoltării comunitare şi economiei sociale, în special în sudul României, s-a dus şi a zis că vrea să facă orice. Fundaţia i-a făcut legătura cu o comunitate din Vizureşti care obţinuse fonduri pentru a construi o casă de cultură şi la care putea fi de ajutor. ONG-ul creat de el şi prietenii lui a făcut un brainstorming şi aşa s-a hotărât să se facă o colectă de cărţi, timp de o lună, la Facultatea de Istorie, la care au adunat peste 300 de volume.

La colecta de carte a avut şi primul contact cu Asociaţia Curtea Veche, care l-a impresionat cu programul prin care vor să promoveze cititul în rândul copiilor, prin înfiinţarea unor cluburi de lectură în şcoli. În scurt timp, chiar el participa la deschiderea unui astfel de club în Sectorul 5.

S-a întors la Vizureşti şi i-a propus învăţătoarei de acolo să deschidă un club de lectură la căsuţa de cultură proaspăt ridicată.

Spune că prin 2013 îl bătea gândul să plece prin Africa, dar şi-a dat seama că sunt foarte multe de făcut şi în ţară. Crede foarte mult în programul Asociaţiei Curtea Veche şi în echipa lor alături de care vrea să continue acest mod hardcore de implicare socială.

Pe cei de la Greenpeace i-a ajutat la pregătirea unor materiale pentru campania împotriva energiei nucleare, dar a şi participat la unul din protestele organizate de ei.

 

Lui Marian îi place foarte mult muntele, mai ales dacă nu e plecat în interes de serviciu. Anul trecut a urcat din Buşteni până la Babele. Nu voia să facă tot traseul pentru că era în tenişi, dar după două ore de urcat s-a decis să îl termine. Plecase la drum doar cu o sticlă de 0,5 litri de apă plată. Pe la jumătatea traseului s-a bucurat de puţină zmeură.

Într-un final, a ajuns unde şi-a propus, cu durere de glezne, foame, sete şi foarte obosit. Şi-a dat seama că are nevoie de ceva informaţii serioase legate de echipamentele şi traseele pe munte, şi, căutând, căutând, a găsit pe internet Asociaţia Montană “Carpaţi”. Le-a povestit voluntarilor de planurile lui şi le-a cerut sfaturi.

Aşa a cunoscut-o pe Felicia, instructor de schi în timpul liber, care avea un program de educaţie montană pentru şcoli, în care trebuia să le preda copiilor semnele, fauna, flora, pericolele şi noţiunile de prim ajutor. Marian a optat să facă asta tot la casa de cultură din Vizureşti, de care s-a ataşat foarte tare. Spune că a avut emoţii foarte mari, mai ales pentru că erau copii mici. Dar s-a descurcat exemplar!

11165146_975083565859143_827031624664470770_n

Adaugă că la unele asociaţii unde n-a avut timp să mai facă voluntariat a donat bani, puţini, cât a avut, numai să ştie că a încercat să ajute.

Nu-mi place să ştiu că-mi irosesc timpul şi încerc pe cât posibil să fac ceva productiv şi în mod eficient în fiecare zi. De aici şi ideea de voluntariat. Dacă ai capacitatea necesară să ajuţi, te ridici din pat, te îmbraci şi ieşi afară să faci o schimbare.

Eram deja la Cişmigiu când a terminat de enumerat asociaţiile pe la care a trecut. Am făcut două ture de parc, după care ne-am hotărât să facem şi un Izvor la pas.

 

Sportul

Anul trecut s-a decis să facă mai mult sport, aşa că s-a apucat de alergare. A început cu crosuri caritabile, adică cele la care taxa de participare se consideră donaţie pentru o anumită cauză. A participat la 3 ediţii “Aleargă de ziua ta”, cu Ana-Maria Brânză, unde a învăţat ce înseamnă alergarea cu adevărat şi la două ediţii de Cros Invers, despre care spune că reprezintă una din cele mai interesante alergări la care a fost vreodată, pentru că a alergat 3 kilometri cu spatele.

A fost excelent! Febră musculară 3 zile la gambe…

Prima gaşcă de alergare şi-a făcut-o la Crosul Companiilor, unde a făcut şi voluntariat. A mai participat şi la Crosul Societatea Academică a Ştiinţelor Comportamentale, un eveniment caritabil cu strângere de fonduri pentru construcţia unui centru social din judeţul Teleorman, unde a dat noroc şi a făcut poză cu Ilie Năstase.

Şi-a propus să facă mai mult sport şi să îşi acorde mai mult timp, aşa că şi-a scos bicicleta din garaj de vreo lună şi jumătate şi deja a început să bifeze din dorinţele pentru acest an: MTB şi Prima Evadare.  Va merge la două concursuri de triatlon în iunie, ştafetă-mix, vrea să facă turul Dunării pe bicicletă, la noi în ţară, vrea să participe la primul semimaraton la toamnă, să alerge pe creasta Făgăraşului (97 km) în maxim 2 zile, să înveţe să înoate şi să continue să citească o carte pe săptămână.

11038998_579839588785117_3914094697734597298_n

 

Copilăria

Toată copilăria lui şi-o aminteşte la bunici, mai mult de 4 ani i-a petrecut la bunicii din partea mamei, iar aproape 7 la bunicii din partea tatălui.

Când îl trimitea bunicul la grădiniţă, el fugea cu prietenul lui cel mai bun să îşi cumpere gume Turbo şi nu se mai întorceau până seara. Mergea cu vacile la păscut de pe la 5 ani. La 13 ani a învăţat să cosească de bunicul lui, care, la rândul lui, a învăţat să cosească tot la 13 ani de la bunicul lui. Spune că aşa vrea să facă şi el cu nepoţii săi. Se bucură că a prins horele la căminul cultural. E recunoscător că nu a stat la bloc şi că a avut parte de două perechi de părinţi până să ajungă la Bucureşti, acasă.

Până în clasa a 8-a, a ratat toate serbările de sfârşit de an şcolar pentru că fugea la ţară să mai prindă o ultimă săptămână, cocoţat în cireşi, împreună cu sora lui.

Mi-a povestit că specialitatea preferată de la ţară era mielul îngropat pe jar, în pământ, obicei care se practică aproape de Balş, în judeţul Olt.

Mi-aş dori să rămân cu bunătatea şi sufletul mare al bunicii din partea mamei, cu voioşia şi spiritul antreprenorial al bunicului din partea mamei, cu încăpăţânarea şi puterea de muncă a bunicului din partea tatei şi disciplina şi organizarea bunicii din partea tatălui.

 

Facultatea

A intrat cu bursă la facultate şi ţintea să plece din ţară în ultimul an de studii în Franţa, iar apoi să continue programul de masterat în Olanda sau Italia.

El a fost prima generaţie care a făcut 4 ani în loc de 5, la inginerie. A fost foarte dezamăgit când a aflat asta, pentru că nu mai putea să plece în Franţa, întrucât acolo semestrul doi era doar pentru pregătirea licenţei, iar în ţară avea examene şi colocvii.

Şi a început să-şi caute de treabă. A început cu figuraţia la diferite emisiuni de divertisment, pe post de aplaudaci, a împărţit pliante şi s-a angajat ospătar ca să înveţe cum să mănânce corect la masă.

Se gândea că dacă va ajunge inginer va întâlni mulţi oameni din diferite domenii şi că ar trebui să ştie cum să se comporte sau să aşeze o masă când va avea musafiri. Aşa că s-a angajat ospătar la un hotel din zona Gării de Nord.

La facultate deja nu mai era atent la cursuri. Când a început să adoarmă prin sălile de curs şi să ajungă cu hainele necălcate la serviciu, săturat să apeleze la doamnele care călcau cearceafuri, a decis să îşi dea demisia.

După un an s-a angajat desenator în Autocad. Cu banii de bursă şi din part-time putea să îşi cumpere de îmbrăcat şi să-şi procure materialele pentru facultate, fără să mai apeleze la părinţi. A fost un an şi jumătate desenator, iar de 5 ani şi jumătate este inginer proiectant de instalaţii electrice. Ironia sorţii, pentru că, din toată fizica, nu i-a plăcut niciodată electricitatea.

mihai

Marian consideră că adevăraţii bani pe care îi investeşte în propria persoană şi în societate sunt cele 24 de ore din fiecare zi a vieţii sale, drept pentru care mereu “donează” câte puţin şi în beneficiul celor din jurul lui.

Mi-a fost puţin greu, la început, să aduc modificări în programul meu, dar sunt bucuros că, între timp, am reuşit să mă motivez îndeajuns ca să ies din zona mea de confort şi să depăşesc anumite concepţii de genul “crezi că e de ajuns o schimbare numai din partea ta?”. În mod sigur, cel mai greu a fost să încep cu mine. Nemulţumiţii sunt peste tot. Vina va fi mereu a altuia, şi aşa ideile şi soluţiile rămân suspendate.

E simplu să fii doar un spectator şi să crezi că tu nu eşti nicio problemă şi de cele mai multe ori chiar crezi că tu nu trebuie să schimbi nimic la tine. E total alegerea ta ce faci, dar e total greşit să gândeşti aşa. Iar gândurile determină vorbele, vorbele determină acţiunile, iar acţiunile definesc persoana ta.

 

Pe Marian îl găsiţi aici.