Ne-am revoltat și am învins! Vivat noua Römânie

O româncă plecată la studii în străinătate mi-a scris de la prima oră: „Vrem o țară ca afară!” trebuie transformată în „Vrem o țară ca aseară!”. 

Cât poate fi de adevărat și de frumos!

Da, pentru că a fost o nebunie, o frenezie, o reușită incredibilă după zeci de speranțe înghițite în sec, după ce ai observat cât de bine pusă la punct a fost mașinăria PSD de furat voturi și mituit pensionari. 

Nu pot uita frenezia care ne-a prins în redacție când trebuia să dăm primele rezultatele parțiale! Simțeam că trăim un moment istoric, de care ne vom aminti peste 5, 10, 15 ani și vom spune, „Da, și eu am contribuit la crearea lui!”. Indiferent cum vor fi acești 5 ani, românii au vrut o gură de aer proaspăt, o schimbare, au înțeles că dacă nu riști, e posibil să nu ieși niciodată câștigător.

Așa cum spune Antena 3, internetul a spălat creiere! Dar le-a spălat cu Vanish! Atât de bine i-a mobilizat pe unii, de și-au dat seama în ultimul ceas că această caracatiță PSD mai are puțin și îi ia locul robotului Philae în Univers, drept pentru care s-au trezit la timp și s-au dus să voteze „anti-baroni, anti-comunism, anti-corupție fără sfârșit”.

Să-mi fie cu iertare, dar dacă și Preafericitul Daniel declară cu câteva ore înainte de rezultatul alegerilor că „Dumnezeu mai lucrează și prin oameni străini de neam”, vă dați seama în ce hal l-a mituit PSD cu pomeni electorale până și pe Dumnezeu!

Dacă românii din diaspora nu stăteau 10-11 ore în picioare, în frig, în ploaie, nemâncați, cu siguranță ai noștri, mai comozi din fire, nu ieșeau să voteze.

Dar când vezi că mama, tata sau sora ta riscă să facă pneumonie doar ca să pună o amârătă de ștampilă pe un om care trebuie să conducă țara din care a plecat pentru un trai mai bun, tu nu numai că ești dator să te ridici din pat de la televizor și să faci un efort de a te deplasa la cea mai apropiată secție de vot, dar ești dator să îi convingi și pe alții să se mobilizeze. Pentru familia ta împărțită în 6 țări străine ai votat! Pentru România dispersată pe tot globul pentru o viață normală.

Așadar, Diaspora, ai învins! Datorită ție, românii au aplaudat în noaptea de 16 spre 17 noiembrie 2014, în Piața Universității din București!

Din fericire, noul președinte nu și-a început discursul de luni dimineață cu „Carmen, dragostea mea!”, ci cu „Să ne apucăm de treabă!”.

Asta trebuie să facem toți, cu mic cu mare, să punem stop șantajului, pilelor, „las că merge și-așa”-ului, să mai tăiem rădăcinile celor care s-au obișnuit să ne arunce cu pomeni electorale ca să facem ca ei, să ne spunem punctul de vedere și să facem tot ce putem să fim o țară normală!

P.S.: Felicitări surorii mele, care a încheiat cu succes campania mea cu ieșitul la vot, dar cu prețul unui spray paralizant în ochi, în fața Ambasadei din Paris.

Acum treceți să vă pup pe fiecare în parte, pentru că v-ați spălat pe dinți! 🙂

 

 

10624660_10152981871158054_2439739762322303789_n

10653296_10203025243775234_3532152052393011655_n

10748939_943633962331734_929621240_n

10748884_943609992334131_2074787312_n

 

 Din fericire, s-a schimbat vremea de azi!  Să ne fie într-un sas bun! 🙂

Comments

comentarii

Powered by Facebook Comments

Shares