O femeie a fost bătută în RATB. Trăiască tânărul care a filmat acest lucru în țara autismului

O femeie a avut tupeul de a trage dintr-o țigară electronică într-un RATB. Un bărbat a jignit-o, iar pentru că dialogul a devenit din ce în ce mai licențios, până la a o lua de păr n-a fost decât un pas. Sau o bară portocalie.

Am citit 4 articole despre această scenă mioritică, la Moise Guran, Andrei Vulpescu, Dan Mazilu și John Cristea.

Toată lumea a vorbit despre democrație și spirit civic, sau mai exact despre cum acești termeni nu au fost niciodată înțeleși de români.

Eu vreau să atrag atenția asupra cameramanului erou, care a scos imediat telefonul mobil și a filmat scena, ca un adevărat regizor. Știa că așa ceva va rupe internetul. Știa că lumea va comenta despre asta, va dezbate, va agita spiritul justițiar în fiecare spectator.

Însă, dat fiind faptul că el nu a fost acreditat să filmeze în RATB, cum nici în metrou nu e voie să filmezi sau să faci poze, cred că, după șoferul autobuzului, care a văzut tot episodul în oglinzile lui imense, doamnele și domnii din jur sau alți tineri care asistau cu urechile ciulite, dar mâinile în buzunare, el trebuie tras la aceeași răspundere că n-a făcut nimic și este doar un ciumpalac, asemenea duamnei care fuma sau neghiobului care a lovit-o. Dar, iată, avem știri! Avem trafic! Avem dezbateri! Dar numai atât. Da, și eu aș fi filmat tot, dar numai după ce îi crăpam geamul șoferului până s-ar fi decis să oprească autobuzul.

Românii noștri se bat zilnic în spitale, tribunale, școli, biserici, RATB ori metrou. Dacă mai avem și filmulețe, e și mai bine. Semn că putem să studiem clar faptul că n-am evoluat deloc de la maimuțe.  Sunt cazuri când fetele sunt violate în autobuz sau când cerșetorii se masturbează lângă călători.

Și nimeni nu intervine niciodată.

Pentru că ne e frică să ne-o luăm. Sunt mereu unii cu gura mare și cu pumnul gros care îți sparg țeasta într-o clipită. Și tu zici: are rost să rămân cu sechele pe viață pentru că am vrut eu să fiu mai cu moț? Nu. Pentru că legea străzii nu e ca scenariul din filme, când tu salvezi tot autobuzul din mâinile unui psihopat.

Și așa devenim toți niște autiști.

Ar fi cazul ca cei care au trecut în contractul de muncă obligația de a asigura liniștea și ordinea publică s-o asigure. În fiecare RATB. În fiecare metrou. În fiecare bar. În fiecare cimitir. La fiecare colț. Cu pistolul din dotare, cu ce e nevoie. După mine, să fie câte un polițist cu aparat de verificat și pistol cu electroșocuri în fiecare RATB, în locul controlorilor.

Până atunci, închei cu cel mai bun titlu pe tema asta, evident, de la Times New Roman: Putin, speriat: Dacă pensionarii din troleu se bat aşa, oare cum sunt soldaţii români?