Tu ai auzit de Planeta Roz?

În luna octombrie, rozul nu reprezintă doar o culoare, ci o atitudine. 

E timpul să ne gândim mai mult la sănătatea mamelor, prietenelor sau colegelor noastre și să le întrebăm dacă sunt bine. 

De patru luni de zile, în România există un loc numit Planeta Roz destinat tuturor femeilor care au suferit de cancer la sân, au fost depistate recent cu această formă de cancer sau pur și simplu doresc să afle cât mai multe pentru a preveni această boală.

Asociația M.A.M.E. vine în sprijinul acestor femei prin consiliere medicală, juridică și psihologică oferită gratuit de asociație, prin intermediul speciliștilor, colaboratori ai proiectului. 

Noutăți despre diagnosticul precoce și reconstrucția mamară, într-o conferință de conștientizare a luptei contra cancerului de sân, organizată de Asociația M.A.M.E.

Asociația M.A.M.E. marchează Luna Internațională de Luptă împotriva Cancerului de Sân prin Conferința “Cancerul de sân – de la diagnosticul precoce la reconstrucția mamară”, parte componentă a proiectului “Planeta Roz – Suport și Consiliere pentru Sănătatea Sânului”, lansat în luna iunie 2014.

“În urmă cu aproximativ patru luni am lansat acest proiect pentru a veni in sprijinul femeilor care luptă împotriva cancerului mamar. Astăzi, vă anunţ că aproximativ 100 de paciente au beneficiat de consiliere medicală, juridică și psihologică oferite gratuit de Asociația M.A.M.E. prin intermediul specialiştilor colaboratori ai proiectului”, a declarat Maria Culescu, preşedinte fondator al Asociaţiei M.A.M.E., în deschiderea evenimentului. Totodată, iniţiatoarea proiectului a subliniat că cele mai frecvente solicitări au fost legate de nevoia de informare corectă cu privire la diferite aspecte ale bolii, precum și necesitatea consilierii medicale.

Diagnosticarea în stadii incipiente asigură supraviețuirea la 5 ani în peste 90% din cazuri

În completarea sa, Șef Lucrări Dr. Dan Jinga, Coordonatorul Departamentului de Oncologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București a declarat: “Conform tuturor ghidurilor de prevenție elaborate, cel mai important aspect în screeningul și diagnosticarea precoce a cancerului de sân este educarea pacientei. Screeningul se adresează populației asimptomatice și, în România, începe în genere de la vârsta de 50 de ani. Se bazează pe examenul clinic, mamografie și ecografie, proceduri care trebuie repetate după un anumit tipar. Însă, dacă femeia provine dintr-o familie cu risc crescut și are rude de gradul I afectate de boală, screeningul este recomandat de la vârsta de 40 de ani.”

Importanța diagnosticării precoce a fost subliniată și de Mihaela Sofrone, invitatul special al evenimentului, una dintre femeile care au supraviețuit cancerului de sân: “Inițial, am descoperit un nodul la autopalpare. Am mers imediat la medic, care deși mi-a spus că este vorba despre o formațiune benignă, un fibroadenom, mi-a recomandat intervenția chirurgicală. Din cauza unor temeri și a faptului că eram foarte ocupată din punct de vedere profesional, am hotărât să amân această intervenție pentru șase luni. Din nefericire, după aproximativ patru luni, a început să sângereze pe mamelon. Era vorba despre cancer de sân, stadiu incipient, asupra căruia a trebuit să se intervină prin mastectomie și tratament chimioterapeutic. De aceea, le sfătuiesc pe toate femeile să meargă la medic imediat ce identifică ceva în neregulă la unul dintre sâni, să coopereze și să accepte recomandările medicale.”

Mihaela este însă doar una dintre miile de paciente diagnosticate anual cu cancer mamar. “În România, cancerul de sân se află pe primul loc în ceea ce privește incidența, dar și în ceea ce privește mortalitatea. În 2012, la nivel național, prevalența cancerului de sân era de aproximativ 33.000 de cazuri, dintre care 8981 de cazuri noi. Incidența cea mai mare este în rândul pacientelor aflate în perioada de perimenopauză, adică între vârsta de 50 – 65 de ani”, a declarat Conf. Dr. Dana Lucia Stănculeanu, Președintele Comisiei de Hematologie și Oncologie a CNAS.

800 de paciente vor putea să beneficieze gratuit de reconstrucție mamară

În ciuda numărului mare de femei afectate de boală, doar aproximativ două procente dintre cele asupra cărora s-a realizat mastectomia totală apelează la reconstrucția mamară, o altă etapă în procesul de vindecare.

Șef Lucrări Dr. Șerban Popescu, medic primar chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă la Spitalul Clinic de Urgență București a declarat: “Necesitatea reconstrucției mamare este justificată de faptul că pacienta suferă o intervenție chirurgicală mutilantă asupra unui atribut al feminității, care determină o traumă psihică, cu răsunet asupra întregii activități a femeii: familială, socială și profesională. Reconstrucția mamară oferă o creștere a calității vieții în aceste cazuri.”

În luna iunie a acestui an s-a demarat Subprogramul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice prin endoprotezare, coordonat de Prof. Dr. Ioan Lascăr, șeful Clinicii Chirurgie Plastică – Microchirurgie Reconstructivă, Spitalul Clinic de Urgență București. Până la sfârșitul anului, 800 de paciente vor avea posibilitatea de a beneficia gratuit de reconstrucția mamară. “Subprogramul acoperă costurile pentru materialele necesare realizării unei reconstrucții mamare, respectiv cel al expanderului, în valoare de 650 de euro și cel al implantului, în valoare de 450 de euro”, a subliniat medicul Șerban Popescu. Pentru a putea fi o candidată la intervenția chirurgicală, o pacientă trebuie să aibă avizul medicului oncolog, care să certifice că boala neoplazică a fost rezolvată sau se află într-o perioadă stabilă. Există și criterii de excludere clară și anume un protocol terapeutic oncologic în desfășurare sau afecțiuni sistemice severe ale pacientei care implică anumite riscuri legate în principal de anestezia generală.

Asociația M.A.M.E. va continua seria de întâlniri cu medici din domeniul oncologiei și alte domenii conexe prin organizarea de evenimente de informare în firmele și companiile din România.

“Planeta Roz – Suport și Consiliere pentru Sănătatea Sânului” este un proiect inițiat de Asociația M.A.M.E. în parteneriat cu AVON România și ING Asigurări de Viață. Pentru detalii suplimentare, vizitați platforma online a proiectului: www.planetaroz.ro.

*Asociaţia M.A.M.E. este o organizaţie nonprofit înfiinţată în aprilie 2009 de Maria Culescu, fost bolnav de cancer. Scopul asociaţiei este acela de a veni în sprijinul pacienţilor diagnosticaţi cu cancer şi alte boli grave din România, în special copii. Pentru mai multe detalii referitoare la activitatea derulată de Asociaţia M.A.M.E. şi la rezultatele obţinute de-a lungul timpului, vă rugăm accesaţi: www.asociatiamame.com sau www.facebook.com/AsocMAME
**AVON Cosmetics România este lider pe piaţa cosmeticelor din România începând cu anul 2002, păstrându-şi această poziţie de atunci şi până în prezent. De peste 12 ani, Avon Cosmetics România prin Campania pentru Sănătatea Sânilor și Campania Respectului luptă împotriva cancerului la sân și a violenței domestice prin finanțarea programelor destinate informării și educării femeilor din România și achiziționarea de echipamente medicale pentru a asigura îngrijire de calitate pentru pacienții diagnosticati cu cancer la sân. În tot acest timp, compania a donat 2,7 milioane de dolari, iar 8 centre oncologice au fost dotate cu echipament medical de ultimă generație.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm accesaţi website-urile campaniilor CSR AVON: www.avoncampaniisociale.ro.

***ING Asigurări de Viaţă este prima companie internaţională de asigurări de viaţă care a intrat pe piaţa din România, în ianuarie 1997 și, din 1999, este lider al pieţei. Iniţiată în 2010, strategia de responsabilitate socială a ING Asigurări de Viaţă include o direcție dedicată programelor care oferă “Şanse la viaţă”, în cadrul căreia colaborarea cu asociații și organizații care se implică activ în salvarea de vieți s-a concretizat în numeroase programe cu impact și rezultate pozitive în comunitate. Astfel, ING s-a implicat în demersurile menite să ducă la punerea în funcțiune a secției de cardiochirurgie și neurochirurgie pediatrică a spitalului de copii Marie Curie, în programul “Copilaria nu trebuie trăită în spital” prin care au fost refacute doua etaje din cadrul Spitalului Fundeni și „Lecţia de prin ajutor”. Nu în ultimul rând, din dorința de auto-responsabilizare și implicarea voluntară a angajaților, colaboratorilor și clienților, ING Asigurări de Viață a creat în 2012 Fundația pentru Viață.

 Asociatia MAME unnamed unnamed (2) unnamed (1)