Voi doi cum v-aţi cunoscut?

Probabil v-am mai spus că sunt avidă după poveşti, bune, rele, ciudate, incredibile, minunate etc. Motiv pentru care vreau să le adun la mine acasă, adică pe acest blog.

Şi vreau să încep cu poveştile de iubire, pentru că alea ne pompează fericire şi emoţie prin vene.

Sincer, ideea mi-a venit după ce am constatat că mă duc la foarte multe nunţi în ultima vreme, dar eu nu ştiu aproape nimic despre mire. O cunosc pe mireasă şi vag mai ştiu două-trei lucruri despre ei. Dar partea cea mai frumoasă, despre cum s-au cunoscut, cum s-au îndrăgostit, rămâne o mare necunoscută pentru nuntaşi.

Prin urmare, m-am hotărât să scot poveştile de la naftalină!

Aştept să vărâţi în adresa mea de email texte despre prima întâlnire pe care aţi avut-o cu perechea voastră.  Fix aşa cum s-a întâmplat. Atât! Nu ce ați făcut și mai departe :))

Mă interesează doar cum vi s-au intersectat destinele. A fost ceva intuitiv sau chiar a aruncat cineva din altă galaxie cu zarul pe neve? 🙂 Sunt curioasă foc!

Le aştept la raluca88cojocaru@gmail.com alături de o poză cu voi doi. Va exista o categorie specială pe blogul meu pentru prima întâlnire, pentru că poveştile frumoase merită puse bine. Eu mă ofer să le găzduiesc şi să le ajut să trăiască mult. 😉

eventsstyle.com_18730Foto: eventsstyle.com

Comments

comentarii

Powered by Facebook Comments

Shares