Risipa

Urăsc risipa.

Urăsc risipa mai ceva ca gerul, ca răceala, ca hainele care se rup a doua zi. Mai tare ca babele care se uită pe vizor să vadă câte pungi de gunoi arunci sau cine te mai vizitează.

Ca operatorul acela care te întreabă în fiecare zi dacă nu te-ai mai gândit la oferta bauMax. Mai ceva ca vânzătoarele care te întâmpină cu „doriţi ceva???” înainte să pășești în magazin.

Ca rudele care te întreabă “dar tu când te măriţi?/când faci copii?”.

Ca oamenii care te tratează cu dispreţ. Ca cei care te sună doar când au nevoie de tine, dar nu te întreabă niciodată ce faci.

Ca mâncarea care se strică în frigider şi prinde cele mai urâte nuanţe. Ca aerul irespirabil din Bucureşti, vara. Ca magazinele care au 7 meniuri pe masă, dar niciunul cu meniul de prânz, în timpul săptămânii.

Ca reclamele seci, proaste. Ca filmele lungi şi plictisitoare. Ca atunci când am de cărat bagaje. Ca pe cei care nu te salută niciodată.

Ca superioritatea. O urăsc mai ceva ca oamenii corupţi. Sau ca cei indiferenţi de tot ce e în jur.

Da, deci chiar urăsc risipa!

Dar știu că n-o să mă vindec de ea decât atunci când chiar voi reuși să consum toate cele 3.000 de sms-uri de la orange…

Comments

comentarii

Powered by Facebook Comments

Shares