Parteneriat unic între un ONG şi o agenţie de turism: Salvează viaţa unui copil şi câştigă o vacanţă

Faptele cu adevărat bune sunt cele pe care le faci şi nu aştepţi nimic în schimb. Le faci pentru că simţi şi că trebuie. Totuşi, n-ai cum să nu te bucuri când ţi se întoarce înapoi o bucurie, din miile pe care tu le împarţi altora.

Vreau să vă povestesc azi despre o iniţiativă mult prea specială, ca să nu o trec în revistă.

Asociația “Salvează o inimă”, în parteneriat cu Touristry și Plus Communication, a lansat proiectul național “Vacanță pentru un suflet generos”, prin intermediul căruia oferă, în urma unei tombole, sejururi gratuite în mai multe locații turistice din România, persoanelor care donează pentru cazurile umanitare de pe platforma de donații online, www.salveazaoinima.ro.

Proiectul are ca obiective principale, atât salvarea copiilor care suferă de maladii grave și care au nevoie urgentă de ajutor, cât și promovarea turismului din România prin mijloace inedite.

Până în prezent, în luna iunie, peste 1.000 de persoane au donat pentru cele 17 cazuri umanitare active de pe platforma Asociației “Salvează o inimă”, înregistrându-se suma de 12.000 de euro.

Donatorii din luna iunie vor participa la o tombolă organizată în cadrul proiectului și au șansa să câștige una dintre vacanţele oferite de sponsori. Același proces va fi repetat în fiecare lună din acest an, iar numărul premiilor va crește de la lună la lună.

“Considerăm că am stabilit o legătură inedită, pentru unii chiar surprinzătoare, între mediul turistic din România și sfera campaniilor umanitare. În felul acesta ne-am propus să impulsionăm persoanele din România să ajute copii care au nevoie de fonduri pentru a se însănătoși, iar, totodată, aceștia au șansa de a beneficia de un sejur gratuit într-o locație turistică specială. Suntem convinși că acest proiect-pilot va avea succes în România, dovadă face faptul că, în primele zile de la debutul proiectului, am primit nenumărate cereri din partea mediului de afaceri din turism, pentru a oferi vacanțe gratuite persoanelor care donează pe website-ului www.salveazaoinima.ro”.

Până la ora actuală, cinci unități de cazare importante s-au alăturat deja proiectului, iar altele sunt în curs de afiliere”, declară specialistul în turism Alice Udrea, fondatorul Touristry și coordonatorul proiectului național “Vacanță pentru un suflet generos”.

“Suntem foarte încântați că, în sfârșit, am reușit să punem pe picioare acest proiect pe care îl pregătim de la începutul anului. Ne bucurăm foarte mult că am găsit, în mediul turistic, oameni cu suflet care au înțeles cât este de important să ajutăm copii care au nevoie de o mână întinsă din partea societății. Îi mulțumim foarte mult lui Alice Udrea, deoarece domnia sa a fost liantul între noi și mediul turistic românesc. Suntem nerăbdători să acordăm premiile pe care mediul turistic românesc le pune la dispoziția donatorilor”, declară Vlad Placintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.

unnamed

 

Asociația “Salvează o inimă” este singura organizație caritabilă din România care a introdus sistemul de recompensă pentru fiecare donație realizată pe platforma online, concept care a fost preluat de la marile organizații caritabile din Statele Unite ale Americii. Organizația a reușit să strângă, de la lansarea platformei de donații online (martie 2014), peste 100.000 de euro, bani care au fost direcționați către salvarea copiilor cu maladii grave.

Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.