Am descoperit Secretul fericirii!

Da, chiar am descoperit Secretul fericirii!

Pentru început, să știți că el costă vreo 40 de lei. Adică fix cât o piesă de teatru care se cheamă exact așa și se joacă la Godot Cafe Teatru.

Regia o semnează Vlad Zamfirescu (de care încep să mă îndrăgostesc iremediabil dacă mă mai duc la vreo piesă pe care o regizează și în care joacă), scenariul este semnat de Alexandru Popa (vai, ce replici bune, gustoase, de te enervează ce bine le leagă între ele!), iar distribuția este reprezentată de Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu și Dan Bordeianu.

O echipă care te ține în priză de la prima replică până după ultimele aplauze de la final.

O piesă dinamică, prea modernă, prea scrisă cu cap, prea cinică să nu te îndrăgostești de ea! Prea reală ca să nu pleci de acolo pus pe gânduri…

Un scenariu care pleacă de la o glumă simpatică și ajunge să se ramifice în atâtea tragedii, de te ia cu durere de cap. O poveste mereu actuală, despre cupluri și despre minciunile dintre noi.

Despre fericirea care se decontează. Adică faptul că unii se bucură de nefericirea altora și invers.

Eu cred că Alexandru Popa vede secretul fericirii ca pe norocul de a ști adevărul dureros ce te înconjoară și de a te bucura de ceea ce e, până la urmă.

Poate mă înșel când zic asta. Dar făcând o comparație între cum a debutat această piesă delicioasă și cum s-a încheiat ea, cum a escaladat într-un ritm amețitor, dar perfect logic, mă gândesc că secretul fericirii este să nu te minți pe tine și să crezi că ești fericit, când de fapt nu ești și cauți schimbări mai mult sau mai puțin riscante, doar ca să mai simți că ești viu.

Foto: www.liviudumitru.ro

Îmi place atât de mult cum își joacă Vlad Zamfirescu rolul, atât de natural și de tranșant. La final îl recunoști ca pe un mic Dumnezeu. Și-a orchestrat scenariul răzbunării atât de cinic și de machiavelic, că ai de luat notițe de la el. Fie că ești cel înșelat sau cel ce care vrea să înșele, dar nu știi cum să te scoți în picioare după o situație de genul ăsta.

Cei 3 actori au jucat atât de bine încât eu una n-am prevăzut care dintre ei erau victimele și care era călăul până la finalul piesei. Dan Bordeianu și Irina Velcescu nu mi-au dat o clipă de gândit că ce spuneau nu era pe bune. Da, m-au surprins. Foarte foarte bine jucat!

Am râs cu sughițuri și am plecat cu un nod în gât. Vă zic sincer că merită să încercați și voi acest tratament!

Așadar, dragă echipă, bravo! Jos pălăria pentru ce stare ne-ați dat aseară! 🙂

 

P.S.: Inițial m-am gândit că recenzia mea va fi  “Vai, ce piesă! Vaai, ce piesă! Vaaaai, ce piesă!”, pe toată pagina.

Comments

comentarii

Powered by Facebook Comments

Shares