Cel mai frumos om pe care l-am văzut azi a fost un obez scund

M-am urcat zâmbind în metrou la Eroilor, dar am coborât cu ochii umeziți la Dristor. Și nu, nu primisem vreun sms trist pe drum. Doar m-am uitat în jurul meu la ce fac oamenii și cât de concentrate le sunt privirile spre ecranele gadget-urilor.

În îmbulzeala oarecum lejeră din tren, s-a urcat și un tânăr la vreo 30 de ani, obez și scund. S-a pus total nepotrivit, în dreptul ușii, iar oamenii nu-și mai găseau locul din cauza lui. Și i-am văzut privirea.

Niște ochi albaștri și atât de adânci care se uitau doar în jos, cu o vinovăție accentuată. Își mai arunca foarte scurt privirea în jur, dar nu pentru mult timp, că revenea cu ochii în podea și încerca să se bage tot mai în colț. Îi vedeam sudoarea pe frunte, cum se înroșește tot mai tare, atunci când oamenii începeau să se agite ca să coboare la Unirii. O privire stânjenită, plină de teamă, de dorința de a fi invizibil și de a nu se lovi de nimeni niciodată.

A răsuflat atât de ușurat în următoarele două minute când s-au împins în el vreo 10 inși să iasă din metrou. Deodată, și-a ocupat colțul de tren, de parcă i se cuvenea de când se știe. Pentru că acolo l-a împins societatea, acolo trebuie să stea un obez. Doar într-un colț. Deși se afla în „zona lui de confort”, atât cât putea să i-o asigure Metrorex, în ochii lui tot privirea de „nu te uita la mine, te rog” se citea. Se uita cu jind la băiatul din colțul opus cu tricoul mulat peste abdomenul lucrat, cu ochelarii de soare aruncați pe freaza geluită bine. Și m-am întristat teribil.

De ce tindem să-i marginalizăm pe cei care nu sunt ca marea masă de oameni? Pe cei din extremități? De ce îi facem să se simtă niște paria doar pentru că nu au calitățile pe care le promovează media de azi? De ce trebuie să fim toți trecuți prin aceeași matriță ca să ne apreciem?

Oamenii grași ori obezi sunt bolnavi, dar mai sensibili ca restul, mai vulnerabili, mai emotivi, mai triști că nu sunt plăcuți. Și cu toate astea, găsim la ei un umor de o calitate excepțională. De ce avem idei preconcepute și nu știm să apreciem omul cu faptele lui și ne uităm doar la kilogramele în plus sau la marca pantofilor? În loc să le venim în ajutor, îi marginalizăm, îi facem să se simtă și mai vinovați pentru că au fost înzestrați cu niște gene păcătoase.

Omul din metrou era atât de frumos pe dinăuntru. M-am gândit la ce am văzut în ochii lui mult timp apoi. Ce om deosebit, fără papion sau cravată fancy. Era doar un om sensibil și cu ochii limpezi. 

Comments

comentarii

Powered by Facebook Comments

Shares