Cum m-a salvat pe mine Superman

Cum m-a salvat pe mine Superman într-o banală dimineață de miercuri…

Mă uit atentă în factura mea şi nu-mi dau seama că deja e roşu, aşa că pun piciorul pe trecere. De după colț accelerează un bemveu, dar deodată mă prinde de mână cineva.

Eroul meu, cu costum albastru, pelerină roşie, un S galben mai mare decât el desenat pe piept, zulufi mari şi aurii, ochi albaştri şi lacrimi uriaşe în ei: “mi-ai plomiis acadeleee, hhhhîîîîî, hîîîîî, mamiiiiiiiii, mi-ai plomis acadeleeee, vleau acadeleeeee, hîîîîîîî”.

Bemveul a trecut, acadelele ne rămân în minte…
Doar că, aşa cum se întâmplă de obicei, o zgripțuroaică îşi bagă coada în idila noastră: “Noroceasca ta de copchil, unde umbli, treci încoace că-ți dau eu numa acadele!…”.

Şi-a zburat. La o misiune cu adevărat plictisitoare de miercuri.